Localitatea Poiana Mare face parte din bazinul legumicol cu același nume și este situată în județul Dolj, aproape de orașul Calafat. Aici se cultivă suprafețe mari cu ardei gras în solarii, dar și tomate, castraveți, varză extratimpurie. În câmp deschis se cultivă varză, conopidă, ardei lung și gogoșar. Din discuțiile avute cu producătorii de aici am constatat dorința acestora de a cultiva varietăți românești, adaptate cerințelor pieței din România dar și condițiilor pedoclimatice de aici. Varietățile dorite de ei trebuie să aibă în primul rând fructe cu gust bun (tomate cu gust de tomate, ardei cu aromă specifică de ardei, mărime și formă potrivit așteptărilor consumatorului român), să se comporte bine din punct de vedere al mărimii și calității producției în condițiile tehnologice aplicate în România.

11-1024x638

Ca urmare, în ziua de 28.11.214, echipa Agrosel a prezentat în fața a circa 40 cultivatori din zona amintită “SOLUȚIA ROMÂNEASCĂ LA NEVOILE DUMNEAVOASTRĂ”. Cei prezenți au luat la cunoștință oferta nostră de soiuri și hibrizi la speciile legumicole cultivate în zonă, realizările firmei Agrosel din domeniul ameliorării creative la ardei. Au fost menționați astfel hibrizii de ardei gras Daciana F1, AS2-153 F1, hibridul de ardei gogoșar Traian F1, hibrizii de ardei lung Napoca F1 și Potaisa F1, dar și ardeiul iute Iancu F1, făcându-se precizarea că aceștia sunt primii hibrizi de ardei creați în România.

Participanții au primit catalogul Agrosel pe 2015, unde pot găsi oferta completă a firmei la toate speciile existente, cu caracteristicile și recomandările aferente. De asemenea cu ocazia prezentării s-au purtat discuții pentru clarificarea unor aspecte legate de cultivarea plantelor legumicole în spații protejate dar și în câmp deschis.