Fiindca este inclus in foarte multe retete de gatit, crud sau preparat, ardeiul este una din legumele cele mai cautate in anotimpul rece. Acum suntem in luna martie si calendaristic a venit primavara! Chiar daca vremea schimbatoare de afara inca ne face sa ne tinem cojoacele pe noi, in pietele de fructe si legume au inceput deja sa apara produsele romanesti de solar care aduc un aport de vitamine si beneficii pentru corpul omenesc. Si cum credeti ca se fac cele mai bune legume in solar? Evident din cele mai sanatoase seminte care se planteaza!

Beneficiul principal al legumelor crescute in solar este ca acestea sunt o sursa de hrana proaspata chiar si in lunile in care temperatura de afara nu permite dezvoltarea plantelor pretentioase, ca ardeiul gras sau iute, rosiile si castravetii.

Consumul de ardei, gras sau iute, in afara sezonului de cultivare naturala are un efect benefic asupra organismului. In primul rand, ardeiul contine foarte multa vitamina C, care are rol de intarire a sistemului imunitar fiindca intervine in procesele metabolice celulare si influenteaza pozitiv functionarea organismului uman. Ardeiul gras calit putin la foc mic isi pastreaza un nivel considerabil de vitamina C. In plus, aceasta are un rol benefic asupra ficatului, reducand depunerea grasimilor pe ficat si asigurand o indeplinire normala a functiei celulei hepatice.

Ardeiul gras, in special cel rosu, contine fitochimicale si carotenoide, mai ales betacaroten. Acesta are un rol anti-inflamator si antioxidant. In organism betacarotenul este transformat in pro-vitamina A si astfel ajuta foarte mult pielea prin protejarea ei importriva razelor ultraviolete si pastrarea unui aspect frumos. De asemenea, pe langa functia de protejare a sistemului imunitar, betacarotenul protejeaza inima de boli cardiovasculare si scade riscul aparitiei cancerului.

Pe langa betacaroten, o alta carotenoida importante continuta de ardeiul gras este luteina. Aceasta este pigmentul principal de culoare galbena care se gaseste in in zona centrala a retinei, in celulele fotosensibile. Luteina protejeaza ochiul impotriva radicalilor liberi care il pot deteriora si provocand cataracta. In plus, luteina este importanta fiindca nu poate fi produsa de corpul uman, singurul mod fiind cel de a fi absorbita din exterior, din fructe si legume de preferat, sau suplimente medicale.

O componenta cheie in ardeiul gras este sulful. Beneficiile principale pentru corpul omenesc sunt ca suflul curata sangele, ofera organismului rezistenta la bacterii, reduce efectele negative ale radiatiilor si poluarii si incetineste procesul de imbatranire. Prezent in toate celulele organismului, acest mineral este important pentru mentinerea sanatatii pielii, parului si unghiilor si ajuta la mentinerea nivelului de oxigen din creier, luptand astfel impotriva oboselii si stresului.

Pe langa vitamina C, ardeiul mai contine si alte doua vitamine esentiale, si anume vitamina E si si vitamina B6.

Cel mai important rol pe care il are vitamina E este cel de protejare si ameliorare a sanatatii celulare. Astfel, ea imbunatateste aspectul fizic al celui mai mare organ al omului, pielea, prin pastrarea hidratarii si protejarea impotriva radicalilor liberi – fumatul, poluarea, radiatiile UV, pesticide etc. Pe langa asta, vitamina E este un antioxidant foarte puternic care contribuie la metabolizarea acizilor grasi, zaharurilor si aminoacizilor, la mentinerea sanatatii si elasticitatii vaselor de sange, imbunatatirea vederii, cicatrizarea ranilor si formarea de noi tesuturi.

Vitamina B6 are o importanta foarte mare in sinteza neurotransmitarilor, cei care permit transmiterea influxului nervos, asigurand o buna functionare a sistemului nervos. Carenta de vitamina B6 duce la anemie si pierderi in greutate, la iracibilitate si tulburari neurologice, la astenie si la predispozitie la infectii. Un aport suficient de vitamina B6 ajuta la diminuarea durerilor si senzatiilor de greata asociate ciclului menstrual.

Componenta care se gaseste din abundenta in ardeiul iute, capsaicina este acea substanta care creeaza senzatia de arsura si de iute cand consumam aceste produse. Regasita si in ardeiul gras, dar in cantitati mult mai mici, capsaicina scade tensiunea arteriala, fiind un vasodilatator, si reduce colesterolul, are un efect antioxidant si antibacterian. In plus, capsacina reduce pofta de mancare daca dieta este bogata in grasimi.

Ardeiul, gras si iute, se afla printre legumele cautate de gospodine pe tot timpul anului si, inclus in meniul zilnic sau saptamanal, ne ajuta sa avem o dieta echilibrata si sanatoasa. Dulce la gust, ardeiul gras, rosu, verde sau galben, ne coloreaza salatele si viata. Si, daca vrem picanterii, diferitele tipuri de ardei iute, rosu sau verde, gasite pe piata, ne ajuta sa ne satisfacem papilele gustative.

Comanda online seminte de ardei aici (shop Agrosel)