Trecem printr-o situație excepțională, care reclamă regândirea și reașezarea multor lucruri pe care le făceam până acum.

În aceste vremuri instabile, când încă nu știm exact cum vor evolua lucrurile și care vor fi implicațiile pentru viitor, siguranța alimentară redevine o prioritate atât la nivel de țară, cât și la nivel de familii/comunități. Cultivarea legumelor, chiar și pe suprafețe mai mici, va fi un factor decisiv in asigurarea unei alimentații sănătoase pentru perioada următoare. Mai mult ca niciodată, trebuie să cultivăm fiecare palmă de pământ și să ne îngrijim noi de viitorul nostru.

Un element principal în asigurarea unor legume de calitate – consistență, gust, productivitate – îl constituie sămânța.

AGROSEL, ca și principalul ameliorator privat de semințe de legume din România, companie 100% românească, vine în sprijinul tuturor românilor prin oferirea de semințe de calitate, varietăți proprii obținute din cercetarea pe care o efectuăm de peste 10 ani la Câmpia Turzii, în județul Cluj.

În această perioadă de cumpănă, ca să ajutăm și să încurajăm cât mai mulți semeni să cultive cât mai multe legume de calitate, am decis să REDUCEM PREȚURILE LA TOATE SEMINȚELE DE LEGUME PROFESIONALE – brand-ul HEKTAR – și SEMI-PROFESIONALE – brand-ul AGROSEL.
Facem acest efort deoarece suntem conștienți că doar cu solidaritate și implicare putem să depășim cu bine aceste vremuri de încercare.
Din România, pentru români!

Toate produsele se pot comanda online aici https://shop.agrosel.ro/
Pentru alte informatii va punem la dispozitie numarul de telefon 0264.305.900