În data de 20 Iunie 2019 (incepand cu ora 10.00), in localitate Glodeanu Sărat (BZ) va avea loc o prezentare profesională despre tehnologia cultivării tomatelor OLTENA F1 (AS5 311 F1), hibrid de tomate românesc, adaptat condițiilor de climă și sol din România.
Vom discuta despre tehnologia necesară producțiilor mari, combaterea dăunătorilor și bolilor, tratamente biologice și răspundem la întrebări cu ajutorul expertului companiei și creatorul acestui hibrid dl. Ing. Zoltán Felföldi.
Evenimentul va avea loc la solarul gazdei noastre Liviu Simion, Str. Principală nr. 931.
Oricine este bine venit!

Importanța culturii
Cercetările din ultimii ani au arătat că producția de legume a devenit una competitivă și cu o dezvoltare continuă, iar acest aspect va genera tendințe noi pe piața de desfacere. Hibrizii de generație nouă ameliorate în România de către AGROSEL, asigură cultivatorilor de legume stabilitatea producției, toleranță/rezistență la agenții patogeni și nu în ultimul rând garantează gustul adevărat, de legume românești.

OLTENA F1 este un hibrid de tomate timpuriu cu creștere semideterminată. Este recomandat atât pentru cultivare în spatii protejate cât și pentru câmp deschis, fiind ideal pentru micii cultivatori care solicită ajutorul de minimis (hibrid rapid pentru ciclu scurt → îndeplinirea condiției de coacere/livrare a tomatelor în termenele stabilite și hibrid productiv → îndeplinirea condiției de producție minimă livrată). Potențialul de producție este foarte ridicat. Plantele sunt viguroase, cu internoduri scurte și cu un foliaj bogat. Fructele sunt ușor aplatizate, cu o mărime medie de 200-220 g, gust bun, iar culoarea este roșu intens la maturitate fiziologică. Acest hibrid nu necesită stimulatori de înflorire și de coacere. Se pretează atât pentru consum în stare proaspătă cât și pentru industrializare.
Rezistențe: HR: Fol: 0-2 (Fuzarioza-ofilirea vasculară), V (Verticilioza-uscarea vasculară, Mi (Meloidogyne incognito-nematozi).

Evenimentul este si pe facebook click aici