După peste 15 ani de cercetare și ameliorare pentru crearea de varietăți adaptate pieței din România, AGROSEL the seed professional schimbă numele gamei de produse profesionale, hibrizi, în HEKTAR the essence of the future.

Levente Szell, director general: “Având în vedere prezența companiei noastre atât pe piața profesională cât și pe cea a grădinarilor amatori, unde suntem lideri de piață, a trebuit să realiniem modul în care ne prezentăm primei categorii. După investiții semnificative în cercetare pe parcursul a mai bine de 15 ani, atât în tehnologie cât și în echipa de amelioratori, toate sub îndrumarea unor cercetători străini, compania a reușit să creeze cu succes hibrizi care concurează de la egal la egal cu produsele companiilor din străinătate.”

Hibrizii creați au o valoare genetică ridicată, iar controlul calității este la cele mai înalte standarde europene. HEKTAR oferă producătorilor profesioniști o alternativă sigură, de încredere și transparentă.

Pe parcursul următoarelor luni, veți observa mai multe elemente vizuale care caracterizează noul nostru brand profesional aliniindu-se în această nouă direcție. Începând de la ambalaj și până la modul în care ne vom prezenta la târgurile și expozițiile internaționale.

Din data de 20 octombrie modificăm și denumirea paginii Facebook, dedicată produselor profesionale, în HEKTAR.